Tocmai am citit un articol pe Wall-Street.ro despre viata unei romance in Noua Zeelanda  – cum e mai bine, lumea e diferita si politicoasa, viata are alt curs…etc. Vreau sa imi impartasesc comentariul aici, deoarece nu sunt convinsa ca va aparea pe pagina online a ziarului.

Viata pe care o prezinta si duce romanca in Noua Zeelanda seamana cu viata din SUA, unde lumea te saluta pe strada, desi nu te cunoaste, si unde orice esec e intotdeauna un pas inainte. Interesant ca nu se mentioneaza dorinta de intoarcere in tara, si nici intentia de a-si aduce vreo contributie in Romania. Ma intreb cate generatii vor trebui sa plece din tara pentru ca cineva sa se trezeasca si sa realizeze ca nu exista viitor fara generatiile tinere, si deci, sa porneasca o schimbare…Sau schimbarea trebuie sa vina de la noi – tinerii aflati in construirea unui viitor in afara, poate ca noi avem datoria de a ne intoarce si a ne pune cunostintele si resursele in slujba tarii.

Consider ca ‘problema’ noastra, a romanilor, este ca intotdeauna ne comparam cu alte natiuni, in speta cu cele care nu au avut un trecut si nici o cultura asemanatoare cu a noastra, de unde de multe ori rezulta subaprecierea conditiilor de trai si a resurselor tarii (bineinteles, nu neg incapacitatea anumitor institutii de a oferi resurse si sprijin, vreau doar sa subliniez ca atunci cand starea generala este una de frustrare si implicit pesimism, si mediul general de viata se schimba ca atare).